Promovare SEO

Saturday, 28 April 2012

Acum ai de unde alege preturi bune

Fara sa vrem, constransi fiind de realitatea economica pe care trebuie sa o traversam si careia trebuie sa-i facem fata, am fost nevoiti sa devenim niste mici analisti economici pentru preturile pe care suntem nevoiti sa le platim la achizitionarea oricaror produse, indiferent de natura acestora, fie alimentare, fie pentru servicii sau imbracaminte, ca sa nu mai vorbim despre produsele de folosinta indelungata care de regula detin o cota mai ridicata in ceea ce priveste pretul.

Actionand in aceasta modalitate vom putea chiar sa constrangem prin comportamentul nostru pe acei comercianti care considerea ca pot iesi in piata cu preturi ridicate artificial si ca oricum produsele pe care le vand vor fi cumparate. Eroarea este a lor, fiindca odata cu aparitia si diversificarea modalitatilor de informare in masa, pe care mai ales internetul le promoveaza, o mare parte a clientilor isi vor orienta cautarile pentru gasirea celor mai bune preturi si servicii catre vanzatorii care au inteles ca profitul serios se realizeaza prin cresterea volumului de vanzari si nu prin cresterea preturilor produselor.

Pentru a intelege mai usor cum functioneaza aceasta modalitate de cautare a unui pret rezonabil, care sa reflecte corect si valoarea produsului, dar sa aduca si un profit vanzatorului, ne vom orienta atentia catre unul dintre cele mai utile produse electrocasnice care nu ar trebui sa lipseasca din gospodaria noastra. Este vorba despre un sistem de climatizare, care va deveni principala sursa de aer racoros in timpul celor cateva luni de vara pe care trebuie sa le traversam in fiecare an.

Desigur ca achizitionarea sa pleaca in primul rand de la bugetul pe care il putem aloca, iar informarea trebuie sa fie cu adevarat rigurosa. Prin cautarea cu ajutorul internetului a unor aparate de aer conditionat preturi, aveti avea sansa de a intra in adevarata lume a preturilor pe care principalii comercianti le ofera clientilor dornici sa achizitioneze acest tip de produs electrocasnic.

Din moment ce ati decis ca puteti aloca o anumita suma pentru cumpararea acetui sistem de climatizare, trebuie in mod obligatoriu sa observati daca caracteristicile respectivului aparat de climatizare se pot incadra in cerintele dumneavoastra. Cand ne referim la cerinte, acestea sunt marcate de o serie de puncte care trebuie respectate cu strictete la alegerea unui astfel de sistem pentru climatizare din lista de aparate de aer conditionat preturi.

In primul rand este vorba despre localizarea camerei fata de radiatia solara diurna pe suprafata peretelui sau peretilor exteriori ai acesteia. O camera care va fi expusa pentru intreaga zi radiatiei calorice solare si care eventual nu are un sistem de termozolatie corespunzator, va necesita un aport mai mare de putere din partea unui sistem de climatizare. In aceiasi masura, o astfel de camera care este frecventata de mai multe persoane si eventual are in functiune si aparatura electronica care functioneaza mai multe ore pe zi, atunci necesarul de putere de racire va fi suplimentat corespunzator.

Sunt doar doua exemple pe care doar un tehnician profesionist le poate aprecia corect din punct de vedere tehnic, pentru a va oferi solutia corespunzatoare in alegerea echipamentului potrivit din lista de aparate de aer conditionat preturi.

Pentru montaj, veti continua colaborarea inceputa pentru alegerea puterii compresorului aparatului impreuna cu tehnicianul firmei de instalare, care cu ajutorul echipamentelor specifice montarii acestor sisteme de climatizare va pune in functiune aparatul pe care il asteptati ca pe o salvare din fata caniculei care nu va intarzia vina.

Asa cum puteti constata cu usurinta, nu doar valoarea unui aparat ales din lista cu sisteme de aer conditionat preturi este importanta ci si dimensionarea si instalarea acestuia, doar in acest mod putand beneficia de un randament corespunzator in utilizare.


Tags: aer conditionat preturi

Thursday, 26 April 2012

Ce poate merge rau cu un bazin septic

Atunci cand un sistem de fosa septica se strica, lucrurile pot fi foarte neplacute si nesanatoase. De asemenea, reparatiile unui asemenea sistem pot sa coste multe mii de dolari. Cand un astfel de sistem se strica, substantele daunatoare din fosa pot infecta sursele subterane de apa, iar mizeria din rezervor poate sa fie impinsa in casa sau in curte. Nu trebuie sa insistam in legatura cu neplacerile unui astfel de moment, mai ales vara, cand temperaturile ridicate si prezenta multor insecte si daunatori pot doar inrautati situatia. Pentru a putea preveni un astfel de incident, mai intai sa aflam care sunt partile componente ale unui sistem septic. Orice sistem septic are o teava care e conectata la baia sau baile din casa, o fosa septica si un strat care contine microorganisme care vor dizolva materiile periculoase din apa menajera.

 

Practic, oricare dintre aceste componente se poate strica, cauzand periclitarea intregului sistem. Daca fosa septica nu e asamblata corect, s-ar putea ca apa sa se infiltreze in panza freatica inainte ca materiile periculoase sa fie diluate. Din pacate, multi oameni se incapataneaza sa instaleze sisteme septice fara sa se consulte cu profesionisti seriosi, ci conteaza mai mult pe cunostinte. Tinand cont ca un asemenea e si absolut necesar, dar si foarte periculos pentru mediul inconjurator, e absolut necesar sa fiti dispus sa lucrati cu o companie profesionista. Sunt multe companii de vindajare, dar trebuie gasite acelea care intr-adevar ofera servicii de calitate. Desigur, e de inteles faptul ca mai toti clientii cauta metodele cele mai cost effective, dar, vorba proverbului, “nu sunt destul de bogat pentru a-mi permite lucruri ieftine”. Aceste sisteme trebuie protejate la cel mai inalt nivel posibil, iar instalarea trebuie facuta tot de profesionisti, asta fara indoiala. Un sistem neinstalat corect poate sa fie foarte riscant, atat pentru cei care il folosesc, cat si pentru cei din jur, mediu inconjurator si animalele din zona.

 

O firma buna de vidanjori va avea o reputatie buna, multe asemenea firme obtinand clienti noi la recomandarea unor fosti beneficiari. Asadar, inainte de a semna un contract, mai bine e sa intrebi in jur, poate cineva din cercul tau imediat de prieteni a contractat de curand o asemenea firma si iti poate recomanda niste profesionisti de calitate. Sigur, aceste servicii sunt oferite, tot contra cost, si de catre municipalitate, dar serviciile lor nu sunt la fel de prompte si de complexe ca ale firmelor specializate. Aceste firme se ocupa de obicei si cu desfundare canal, o alta problema destul de comuna, mai ales in cazul celor care locuiesc in zone de curand racordate la sistemul centralizat de apa si canal.

 

Instalatiile sunt adesea de mai proasta calitate, iar urmarile pot fi destul de neplacute. Din pacate, aceste probleme sunt destul de comune in cartierele luxoase din jurul Bucurestiului, unde opulenta caselor construite din entuziasm nu e dublata de un plan coerent de salubrizare si urbanizare. Prin urmare, sunt multe firme de servicii canalizare in Bucuresti, care s-au adaptat pietei si ofera servicii complete de sanitizare a sistemelor septice.


Tags: servicii canalizare

Monday, 23 April 2012

Rezervorul cu perna de aer - hidroforul

Mijloacele complexe de protectie la lovitura de berbec asigura transformarea miscarii ondulatorii intr-o miscare oscilatorie, inlaturand astfel in totalitate pericolul producerii fenomenului loviturii de berbec. Hidroforul este considerat rezervorul cu perna de aer. La statiile de punere sub presiune sau cele cu hidrofor, acesta are si rolul de regulator sau compensator de debite, in sensul ca daca debitul pompei este mai mare decat debitul consumatorului se acumuleaza apa in hidrofor si invers, daca debitul pompei este mai mic decat debitul consumatorului, consumatorul va fi alimentat din hidrofor. Cand in instalatie apare o suprapresiune, atunci se descarca debit din conducta la care este racordat hidroforul si nivelul apei in acesta creste, respectiv aerul din  perna se comprima; cand apare o subpresiune lucrurile se petrec invers.  Volumul util al hidroforului este Vu= (Nmax- Nmin)*Sh, in care: Sh este sectiunea hidroforului, iar  Nmax, Nmin reprezinta nivelele apei, corespunzatoare celor  doua situatii. Completarea pernei de aer din timp se face cu o instalatie de aer comprimat, iar racordul la retea se realizeaza prin stut. Placa de timbru contine prin marcaj: furnizorul, volumul, presiunea de regim, numar de fabricatie; restul de date sunt inscrise in cartea tehnica care insoteste recipientul ( in aceasta se precizeaza suplimentar materialul de baza si calitatea electrozilor de sudura, marca sudorului, controlul calitatii sudurii si spatii pentru a evidentia scadentele obligatorii). Semnificatia unor repere la un hidrofor vertical este urmatoarea: corpul hidroforului (cilindru), capace prinse prin sudura, stut de racord, gaura de vizitare (manloc), sticla de nivel, supapa de descarcare (de siguranta) cu contragreutate, manometru, clapet invers catre instalatia de aer comprimat, articulatie fixa, placa de timbru si greutate cu brat reglabil. Fiind un recipient sub presiune, hidroforul  este luat in evidenta de un organism specializat care periodic efectueaza la beneficiar proba de presiune la rece (moment in care fixeaza la supapa de siguranta greutatea si bratul acesteia) si revizia interna (control interior prin manloc). Este de atentionat faptul ca functionarea recipientului in afara scadentelor constituie o abatere grava cu consecinte penale. La statiile de repompare sau de baza, asemenea rezervoare pot fi si ingropate, deoarece au dimensiuni foarte mari; ele se branseaza pe traseul conductei si au supapa de formare automata a pernei de aer. Castelul de echilibru reprezinta un rezervor cu nivel liber care se branseaza la conducta de refulare cel mai adesea in zona statiei de pompare. Rezervorul se realizeaza din beton sau metal, cu sau fara camere, cu rolul de a reduce saltul maxim sau minim provenit din oscilatii. In unele situatii se poate renunta la camere daca pe circuitul de racord al castelului de echilibru cu instalatia se prevede o rezistenta hidraulica asimetrica. Din  punct de vedere functional, castelul este cel mai indicat mijloc de protectie, deoarece obisnuit se amplaseaza langa statie, numia ca solutia necesita investii foarte mari. Protectia unei statii de pompare la lovitura de berbec prin castelul de echilibru vizeaza urmatoarele elemente: bazin de aspiratie, statia de pompare, agregatul de pompare, bazinul de refulare, conducta de refulare, castel de echilibru cu camera superioara si inferioara, rezistenta hidraulica asimetrica si vana de izolare. In alegerea sistemului de protectie la fenomenul loviturii de berbec, proiectantul impreuna cu specialistul din colectivul de cercetare vor avea in vedere: siguranta in exploatare a sistemului ales, eficienta functionala, simplitatea solutiei si a exploatarii acesteia si in final aspectul economic – stiind ca la o eventuala functionare defectuoasa a instalatiei statia de pompare poate fi grav avariata. Un hidrofor este un dispozitiv extrem de util in cazul situatiilor prezentate mai sus. O statie de pompare presupune o activitate intensa a pompelor. Hidroforul isi regaseste utilitatea si individual, intr-o gospodarie, pentu uz casnic sau irigatii. Un hidrofor este consdiderat un produs util si eficient in diverse imprejurari. 


hidrofor ieftin, pompa submersibila pret

Dinamica ansamblului pompa-motor

Dupa cum se stie in instalatiile mari de pompare cu functiune hidroameliorativa, actionarea pompelor se face in exclusivitate prin motoare electrice de curent alternativ. Dinamica ansamblului pompa submersibila-motor inregistreaza regimuri diferite, dupa faza in care se gasesc. In faza de pornire  sau lansare ansamblul ajunge de la turatia n=0 la cea corespunzatoare regimului nominal n=n0. In faza regimului nominal turatia ansamblului este constanta n0=constant. Cand se intrerupe alimentarea  cu energia electrica a motorului electric de actionare, ansamblul reduce turatia la n=0. Se mai adauga  faza de ambalare la turatie inversa n<0 cand pompa submersibila (fara dispozitive in instalatie de oprire a curgerii inverse) functioneaza in regim de turbinare. Momentul de volant este un moment de inertie polar. Cand momentul de volant al pompei, cuplajului si motorului nu sunt cunoscute din catalogul furnizorului, se poate aprecia in functie de puterea motorului de actionare. Se obtine o crestere a turatiei (o accelerare a sistemului) cand Mm = Mr, respectiv o scadere a turatiei cand Mm < Mr. Cele trei situatii se intalnesc in fazele de pornire a pompei, de functionare sau de regim si de oprire a ansamblului pompa submersibila-motor. Timpul in care ansamblul ajunge la turatia n=0 la n=nnom se numeste timp de pornire-demaraj sau lansare. Timpul in care turatia ansamblului scade de la valoarea nominala n0 la n=0, se numeste timp de oprire. Fata de cele aratate se constata  ca pornirea ansamblului este posibila cand Mm > Mr, ceea ce inseamna ca la pornire se vor lua masuri de crestere a momentului motor (asa cum anterior s-a aratat) si de reducere a momentului rezistent. Din aceasta cauza, pompele centrifuge lente si normale se pornesc cu vana de refulare inchisa iar pompele axiale dimpotriva se pornesc cu vana deschisa. Importanta cunoasterii timpilor de lansare este adesea foarte mare, stiind ca unele manevre in instalatii sau comenzi electrice sunt permise dupa terminarea perioadei de lansare a agregatului, respectiv numai in regimul cu turatie n=nnom. Pe durata timpului de oprire al agregatului, cand acesta modifica turatia de la n=nnom  la n=0 (sau chiar n<0), pompa submersibila modifica caracteristicile de functionare. Aceste caracteristici reprezinta conditii la limita in metodologia de calcul a loviturilor de berbec. Cunoasterea timpului de oprire, cat si a problemelor ansamblului in rotatie pe acest interval, reprezinta cateodata o problema esentiala. In anumite instalatii, pentru siguranta functionarii pompelor, se prevede dubla alimentare cu energie electrica prin sistemul de anclansare automata a rezervei. Caracteristica mecanica a unei turbopompe este functia de variatie a cuplului rezistent in raport cu turatia  Mr. Caracteristica este specifica fiecarei pompe si este mult influentata de caracteristica hidraulica  a retelei de pompare pe care agregatul functioneaza. Cuplul rezistent in momentul pornirii nu este nul. Evolutia variatiei momentului rezistent total se diferentiaza in functie de caracteristica retelei exterioare pe care pompa  refuleaza. Dupa cum se stie turbopompele radiale pornite cu vana de refulare deschisa prezinta  in curba momentului o prima portiune de forma parabolica. Cand 0<n<n min ansamblul se comporta ca si cum vana de pe conducta de refulare nu ar fi deschisa. In acest interval, variatia momentului rezistent urmeaza curba deoarece pe acest interval clapetul inca nu

s-a deschis. pompa submersibila este un dispozitiv cel mai adesea utilizat in sfera irigatiilor.  Prin intermediul ei se valorifica apa din adancuri, obtinandu-se recolte bogate. Pana si resursele de apa ale planetei albastre sunt limitate. Cei care au creat pompa submersibila cu sistem de economisire au mers pe ideea ca orice trebuie pretuit in viata aceasta. Dispozitivele ingenioase sunt apreciate de consumatori imediat ce apar pe piata. Tot mai multa lume apreciaza pompa de adancime, acest lucru reiese din cererea pe piata pentru aceste produse, care creste de la o zi la alta.

                                                           


pompe de apa, pompe de apa

Sunday, 22 April 2012

Lumea Femeii

Ati stat vreodata sa mediatati despre ceea ce inseamna cu adevarat frumusete si relaxare, despre momentele de inceput ale diminetii in care trebuie sa aratam intotdeauna bine, in primul rand pentru noi, dar si pentru cei din jur. Fiecare zi este un nou inceput al vietii noastre si implicit trebuie sa gasim forta de a strabate drumul zilei care tocmai a inceput. Nu este tocmai usor a fi intotdeauna in forma, insa exista cateva mijloace prin care ne putem usura aceasta conditie. O sa incep prin a enumera cateva din serviciile de care putem beneficia si care ne pot face viata mai frumoasa. Acum, ca vremea frumoasa a sosit si soarele incepe sa-si faca simtita prezenta din ce in ce mai intens, propun sa vizitam un salon bronzat bucuresti pentru a conferi pielii un aspect usor masliniu demn de coperta unei reviste a carei protagoniste poti fi chiar tu.

Se spune ca primavara este un nou inceput, asa ca v-as propune sa vizitam toate un salon infrumusetare bucuresti, loc unde suntem pregatite sa schimbam ceva. Fie ca este vorba de un alt look, de un tratament facial, sau de o manichiura si pedichiura, aceste mici detalii conteaza. Serviciile de care ne putem bucura atunci cand timpul ne permite in cadrul unui salon infrumusetare bucuresti sunt niste mijloace minunate prin care ne putem relaxa si capata conditia fizica si psihica de invidiat.

O sedinta la un salon masaj bucuresti ne va oferi sentimentul ca ziua tocmai ce a inceput, chiar daca nu pare atat de reusita, ne va tonifia pe deplin. Traim intr-o epoca a vitezei in care se pare ca important este totul mai putin noi. Reusim din ce in ce mai des sa uitam ca noi suntem de fapt subiectii si motorul acestei societati moderne si ca noi suntem de fapt reusita. Ma gandesc cate dintre noi isi aloca putin timp pentru a redescoperi femeia din ele, pentru a se deconecta putin din acest ritm nebun la care suntem supusi cu totii.

Va propun sa nu uitam ca exista mici detalii care ne pot infrumuseta chiar si cea mai innegurata zi, va propun un solar bucuresti, o pata de culoare printr-o manichiura si pedichiura indrazneata, cateva minute la un salon masaj bucuresti sau de ce nu, toate, pret de cateva ore la un salon infrumusetare bucuresti. Haideti sa ne permitem luxul de a fi femei, caci femeia este etalonul frumusetii din cele mai vechi timpuri. Sa nu uitam ca exista o lume, numai a noastra, prin care toate detaliile specifice noua, vor prinde viata si ne vor face sa privim cu mai multa incredere drumul lung ce ne asteapta.

Haideti sa fim niste mame moderne, niste iubite sau sotii sexy, niste femei de afaceri de-a dreptul increzatoare in noi. Senzatia pe care o avem toate in urma unui rasfat, oricare ar fi el, din cele enumerate mai sus o stim cu toate: suntem noi asa cum ne dorim, suntem noi cele care pun in miscare totul. Este minunat sa te simti o femeie frumoasa, sa radiezi, sa-i faci pe cei din jur sa te admire.

Dupa una din zilele lungi de la birou, oricare ar fi ea din saptamana, propun sa ne acordam prilejul de a vizita un salon infrumusetare bucuresti, pentru a redescoperi ce inseamna Femeia, acea fiinta frumoasa si pura, dar uneori mult prea ocupata pentru a se mai gandi si la ea. Important este sa te simti frumoasa oricand, in orice circumstanta, sa simti ca poti muta muntii din loc, asa ca va  propun tuturor femeilor sa vizitam din cand in cand minunata lume a Femeii.


salon infrumusetare bucuresti, salon bronzat bucuresti

Saturday, 21 April 2012

Cauta cele mai bune oferte aer conditionat

Deschiderea si varietatea fara precedent a informatiilor pe care accesarea internetului ne-o ofera, face ca aproape orice intrebare, din aproape orice domeniu sa isi gaseasca raspunsul in doar cateva clipe. O conexiune la internet te va pune in legatura cu o intreaga biblioteca cu informatii in care daca vei avea rabdare si abilitate sa cercetezi vei putea descoperi tot ceea ce te intereseaza.

Internetul nu este doar comunicare, ci in primul rand informare. Poate ca la inceput nu ai stiut cum sa faci o cautare dupa cele mai potrivite cuvinte cheie, asa cum sunt denumite ele intr-un termen putin mai dedicat internautilor, dar utilizand frecvent modalitatile de cautare ai putut sa te familiarizezi cu cea mai potrivita metoda de a primi informatia de care ai nevoie.

In ultimii ani internetul a devenit gazda primitoare a magazinelor online, care au avut, si inca mai este loc, parte de o dezvoltare majora fiind foarte bine primite de catre cei care prefera cumparaturile facute prin intermediul acestora. Numai faptul ca in doar cateva minute poti face adevarate sondaje de piata despre produsul pe care vrei sa-l cumperi, cautand pretul cel mai bun sau variante ale modelelor aceleiasi marci, este un amanunt prin care economisesti timp pretios pe care altfel ar fi trebuit sa-l petreci in magazinele de specialiatate in functie de ce produs doresti sa cumperi.

La toate aceste se adauga faptul ca de regula preturile cele mai convenabile se vor gasi tot in magazinele online, deoarece acestea au legaturi directe cu furnizorii si practic, unele dintre ele, nu au costuri legate de depozitarea si prezentarea fizica a acestor produse.

Asa cum ne-am obisnuit de ceva ani incoace, clima ne rezerva surprize dintre cele mai neplacute, prin execesele sale in ceea ce privesc temperaturile si formele severe ale furtunilor, atat in timpul verii cat si iarna. Pentru anotimpul calduros detinerea unei aparat de aer conditionat face concret diferenta dintre urgia temperaturilor caniculare exterioare si mediul respirabil si confortabil din casa ta.

Fara indoiala momentul cel mai potrivit pentru a face un sondaj al ofertelor este primavara, cautand cele mai bune oferte aer conditionat, asa cum aminteam anterior, cu ajutorul calculatorului conectat la internet. Vei putea observa ca poti alege dintr-un numar mare de marci si modele ale acestora, cautand in liniste si informandu-te despre cele mai potrivite oferte aer conditionat, pe care magazinele online le pun la dispozitie.

Alegerea iti apartine in totalitate, atat din punct de vedere al marcii cat si a modelului acesteia. Cu toate acestea, daca ai ajuns la concluzia ca un anumit aparat din lista de oferte aer conditionat este cel mai potrivit ca valoare comerciala pentru tine, nu trebuie sa uiti nicio clipa un element esential care priveste in mod particular acest tip de electrocasnic.

Este vorba despre capacitatea sa de racire sau incalzire, atunci cand esti interesat si de partea de pompa de caldura a aparatului, care este important sa fie dimensionata in functie de locul si interesul functional pe care acest aparat de aer conditionat il va avea pe durata sa de viata. Daca cumva crezi ca nu ai suficiente informatii despre modul in care se stabileste marimea valorii de putere a compresorului unui astfel de sistem de climatizare, atunci cea mai buna varianta este sa soliciti ajutorul unui profesionist care te va indruma in mod corect pentru a alege din totalitatea de oferte aer conditionat produsul care se va preta cel mai bine pentru necesitatile tale.

Orice nepotrivire in relatia dintre capacitatea compresorului, locatia si timpul de utilizare al unui aparat de aer conditionat, va genera consumuri mari de energie electrica, uzuri premature ale sistemelor in miscare ale aparatului si cel mai grav defectiuni dese care pot aparea exact atunci cand ai mai mare nevoie de aportul unui astfel de sistem pe care l-ai ales din toate aceste oferte aer conditionat.


oferte aer conditionat, oferte aer conditionat

Actionarea prin motoare sincrone

Motoarele sincrone sunt utilizate la actionarea utilajelor mari, cand puterea electrica depaseste 300 kW. Alimentarea acestora se face atat pe circuitul statoric, cat si pe cel rotoric. Statorul se leaga la reteaua de curent alternativ, iar rotorul la o sursa de curent continuu (generator de excitatie) pentru a asigura formarea campului electromagnetic rotoric. Motorul sincron de hidrofor prezinta avantajul ca are un moment de pornire ridicat si curent la pornire redus, iar la o functionare supraexcitata, motorul  poate debita in retea  energie reactiva (deci imbunatateste factorul de putere). Dezavantajul consta in faptul ca pentru a fi pornit, rotorul motorului sincron trebuie initial adus la turatia campului magnetic invartitor statoric, deci are nevoie de un motor de lansare. Dupa ce motorul de lansare aduce rotorul motorului de baza la turatia de sincronism, se cupleaza alimentarea in curent continuu a circuitului rotoric, se formeaza polaritatea magnetilor pe rotor si motorul intra in functiune. Acest mecanism de functionare vizeaza si dispozitivul tip hidrofor. Modelul de hidrofor cu motor sincron modern prezinta pe stator o infasurare suplimentara cu care acesta este pornit in regim asincron (ca motoare asincrone); la atingerea turatiei nominale, printr-un sistem adecvat de automatizare (pe baza de frecventa sau pe baza de curent rotoric), motoarele incep sa functioneze in regim sincron. Masurarea puterii si a consumului de energie pentru actionarea unui utilaj, presupune determinarea (aflarea) puterilor consumate de motorul electric de actionare. Puterea activa se masoara cu wattmetrul, aparat care prin cele doua bobine de care dispune ( de curent – din conductoare groase si de tensiune – din conductoare subtiri) “efectueaza” operatiile  corespunzator si afiseaza valoarea puterii in kW. Cand fazele sunt simetrice, consumul pe faze este acelasi si atunci puterea totala, folosind un singur wattmetru, se obtine prin triplarea puterii masurate pe o singura faza.  Cand fazele nu sunt echilibrate, puterea totala este data de masuratorile efectuate cu doua wattmetre. Facilitatile de natura fiscala oferite utilizatorilor care consuma energie mai mult in afara varfurilor de sarcina, ii determina pe acestia sa urmareasca consumul separat – pe intervalul varfului de sarcina si in afara acestuia (energia de varf si de baza) – folosind un sistem cu dubla contorizare. Consumatorii industriali importanti, care pot lua sau pot da in  sistemul energetic national energie reactiva, vor asigura contorizarea separata (in ambele sensuri). Pentru determinarea caracteristicilor de functionare ale masinilor (pompe, hidrofor, ventilatoare, compresoare) masurarea parametrilor de functionare a motoarelor presupune folosirea unor  truse electrice de masura in clasa de precizie adecvata, precum si curba de randament a motorului electric; cand puterea acestuia nu se modifica prea mult, este suficient sa se cunoasca doar randamentul la puterea nominala a motorului. Motoarele electrice, respectiv utilajele cu carcasa metalica, racordate la reteaua electrica, vor fi legate la pamant (potential nul) prin centura de impamantare, care trebuie sa asigure o rezistenta de trecere cat mai mica.  In acest scop, la motoarele mici, legatura trebuie sa fie realizata din cupru, in structura multifilara, sa aiba lungime cat mai mica si sectiune cat mai mare (densitate mica de curent); la motoarele mari, legatura la pamant se asigura prin intermediul unei platbande metalice.  Atat in cazul unui hidrofor cat si a unui ventilator, caracteristicile de sarcina, de putere si de randament, au valoare practica numai daca au fost obtinute in urma masuratorilor de laborator sau in conditii industriale. Caracteristica de cavitatie se determina  numai in cazul pompelor; pentru ventilatoare fenomenul este inexistent. Metodologia de lucru este asemanatoare, unele diferentieri apar numai datorita fluidului de lucru (apa sau aer). Un hidrofor prezinta anumite caracteristici de functionare. Majoritatea utilizatorilor apeleaza la acest dispozitiv  in scop individual. Cele  mai frecvente destinatii de utilitate sunt consumul casnic si irigatiile. Intr-o statie de pompare el ajuta pompele sa functioneze intr-un regim echilibrat si armonios, regleaza fluxul apei filtrate si pompate.   


pompe submersibile, hidrofor pret